Mă porţi în geanta cu poeme,
Ai şi sertarul burdusit…
Şi tot gândeşti de atâta vreme
Că ziua încă n-a sosit.
Mai laşi şi-o lacrimă să cadă
Pe geanta plină de sub braţ,
Şi doar căluţul de zăpadă
Din cer coboară cu nesaţ!
Şi ca o caldă închipuire
În faţa ta apare un pom
Cu crengi albastre de menire
Ca braţe voiniceşti de om.
Şi dacă Domnul nu ţi-a dat
O sfântă jumătate, vie,
Te rogi la Dânsul neîncetat:
Acest copac să te mângâie.
Ce bine ar fi şi eu să fac
Afaceri mici sau chiar mărunte,
Să iau din inimă un sac,
Şi să-ţi aduc în el un munte.
La baza muntelui, acum,
Copac să stau, cu stele, as-vrea,
Pe suflet când ţi-aştern parfum
Să te mângâi cu creanga mea!
Şi tu uitând de câte nu-s
Să scoţi pe ramul meu, în vreme,
Un vis frumos, un vis ascuns
În geanta plină de poeme.
18.10.2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vâ mulțumesc ....