Trist în faţa unei flori

Multe se abătură-n lume
          Peste trupul meu bătrân,
Pe iubirea mea, cu semne,
          Nu mă simt deloc stăpân.

Nopţile sunt prea senine
          Într-un colţ jeleşte cerul,
S-a dus farmecul splendorii
          Şi-a picat pe câmpuri gerul.

Sufletul se-mbată-n jale
          Cu aromă de cafea...
Nu mai vine luna-n cale
          Unde eşti tu Doamna mea?

Bucuria nu-ţi mai saltă
          Ca şi macii-n câmp de in
Şi pe drumul fericirii
          Cum de nu ne reîntâlnim?

Poate încet, de mâine seară,
          Altu-n braţe te alintă,
Eşti vrăjită, nu iei seama,
          Ar putea să te şi mintă...

Te vă amăgii cu vorbe
         Se va stinge focu întâi
Şi constaţi după o vremea
          Că tot singură rămâi...

Umbrele se-ascund pe vale
          Şi-am să rog un pui de stea:
Hai, rămâi la mine-n braţe!
          Nu pleca,  iubita mea!

Să te alint, să-ţi mângâi ochii
          Din apus şi până-n zori,
Şi să nu mai plâng, frumoaso,
          Trist în faţa unei flori.

Vreau sa fiu un vis cuminte...
          Că mă doare dorul dus
Şi-n iubirea mea albastră
          Numai flori de măr am pus.

Lacrimi nu mai am pe faţă
          Şi din suflet s-au uscat,
Frunza verde de durere
          Peste mine s-a urcat..

De mă-nveţi Doamne pe mine
          S-o rechem, daca-aş putea,
Fără pic de amărăciune
         Ţi-aş plătii cu viaţa mea...

Numai să o strâng în braţe
          Din apus şi până-n zori,
Şi să nu mai plâng, Mărite,
          Trist în faţa unei flori!

21.04.2015