Lebedele

Valul de lumină, ziua-ncet îşi lasă
Sărutând tomnatec maluri care tac,
Jos, pe lunca verde, în vals de mireasă,
Lebedele albe lin plutesc pe lac.

Muzica iubirii curge la ureche
Şi-o răcoare blândă cobora prin nuci,
Privind cu ardoare gingaşa pereche
Zâmbesc visătoare apele pe lunci.

Între ei iubirea stă, firesc, de strajă
El pluteşte mândru, calm, cuceritor,
Nuferii sălbateci îmbătaţi de vrajă
Leagănă tandreţea dulcelui fior.

Cad din ochiul zilei pleoape visătoare
Înflorind prin pene dansul nupţial.
Gâturile albe se-mpletesc în floare
Într-un joc mirific, magic, jovial.

Frunza înserării îşi soarbe lumina
Când un fulger negru coborî din cer;
Lebăda se zbate, şoimul poartă vina
Că i-a-nfipt în pântec gheara lui de fier.

Sângele zvâcneşte, zarea-ncet se frânge,
Frica se strecoară-n tristul păpuriş,
Evadat din baltă, cerul roşu plânge
Când îşi duce şoimul prada-n povârniş.

Lacrimi vii de nufăr se perindă-n vale
Tulburând obrazul apelor din lunci,
Floarea de iubire nu-i mai vine-n cale
Și prin trestii plânge soțul ei, de-atunci.

Dar când trece luna, rece, la culcare
Crede că-i soția printre norii reci,
Şi de dor îşi pierde ultima suflare
Prăvălind în apă lungu-i gât, pe veci.

11.01.2016