Floare de dor aşteptat

Floare de dor aşteptat

Eu am sufletul curat,

Dar tu vii aşa târzie

Să-mi luceşti ca o făclie.

De ce n-ai venit de ieri

Să-mi dai mândre primăveri

Şi să-mi dormi noaptea în braţă

Până-n prag de dimineaţă,

Şi să-mi dormi în palma vie

Până peste veşnicie?

Floare verde de dor greu,

Am în suflet un muzeu

Şi în el, în mod ciudat,

Visul meu e-nsângerat...

Amărât şi trist, cu jale,

Că de dorul dumitale

Tună cerul de dorinţi

Şi cu lacrimi mici de sfinţi

Amăgeşte câmpul ud,

Iar eu tunetu-l aud

Cum strigă din cer cu jale

De dorul domniei tale.

Pamblici albe de lumină

Varsă norii zgomotoşi,

Carnea cerului suspină

Pentru ochii tăi frumoşi.

Tună, fulgeră, zvâcneşte

Focul galben pe coline,

Dacă inima iubeşte

De ce ţipă ceru-n mine?

Fulgerul îmi zice: frate,

Urcă biciul meu în zbor,

Că-s furtunile lăsate

Pe batista unui dor !

Mi-a bătut în prispă Luna:

Om frumos, dar cu necaz,

Nu te-a biciuit furtuna,

Ci porţi rujul... pe obraz.

20.04.2016