Iar mă scoți din minți

Când se duce noaptea, luna la culcare 

Și pe cer se-arată carul cu dorinți,

Nu stiu cum se face, preafrumoasă floare, 

Că tu, ștrengărește...iar mă scoți din minți.

Fata mea din lună, fata mea din stele, 

Numai tu ai cheia Raiului din Noi... 

Nu știu cum se face că-n visele mele 

Tu ești curcubeul ce vii după ploi ! 

Când în zori apare micul prinț de aur 

Ce-și ascunde fața prin franjuri de nor, 

Nu știu cum se face, sfântul meu tezaur, 

Că-nfloresc pe mine crengile de dor. 

Apoi, ziua-și pune stamba de lumină

Peste sânii galbeni cu nurii cuminți.

Nu știu cum se face...și cine-i de vină 

Că tu vii senină să mă scoți din minți.

Te găsesc prin lună, te găsesc prin stele, 

Prin munții tomnatici și peste câmpii. 

Nu știu cum se face că-n visele mele 

Tu vii, ștrengărește...fir-ai tu să-mi fii!

Mă blestem întruna și cred că e bine 

Să-ți rămân eu baciul turmei de dorinți. 

Nu știu cum se face că printre suspine 

Îmi lucesc în suflet ochii tăi cuminți.

Numai prin tăcere arzi prin poezie,

Arzi ca o morgana peste iambii mei...

Cine ești tu, oare, de porți cu mândrie 

Ochii mei albaștri ascunși în cercei ?

Când închide slova pleoapa de mătasă 

Și penița șterge tușul din mustăți,

Nu știu cum se face, că la mine-n casă 

Chipul tău apare coborât din cărți.

Cine ești tu, oare, preafrumoasă floare,

Icoană pe sticlă, înger între sfinți? 

Ești, tu, Joia Mare, sau ce sărbătoare 

Ai la tine-n suflet, de mă scoți din minți?

15.06.2016