Metamorfoză

Petala unei roze îţi stă acum pe buze, 

La fel şi voalul zilei în păr ţi s-a uitat, 

Pe când din ochii galeşi sfioase călăuze 

Porniră două raze, porniră cadenţat!

În frumuseţea asta, deşi păream de piatră, 

Eu m-am topit ca untul din lună picurat 

Şi-n vraja unei clipe ca frunza legănată 

Rupându-mă din mine în braţe ţi-am picat! 

Tu îmi vorbeai de soare cu gura mică, roză, 

De vântul presimţirii ce-adie peste plai, 

Iar eu parfumul vieţii din fir de tuberoză 

Îl trimiteam la tine, în zori, când înfloreai!

Şi beau din cupa vieţii ambrozie și miere, 

Sorbind înțelepciunea cu farmecul în joc

Iubirea e ca marea, în ea are puterea 

Ce mişcă letargia bătând în ea cu foc! 

În mine plânge marea mereu neliniştită 

Purtând talazul verde şi veşnic zbuciumat 

Şi torc albastre doruri în flota răstignită, 

Când mă ridic la boltă de valuri aruncat! 

În frumuseţea asta mereu dezlănţuită 

Eu mă topesc ca luna căzută pe arțar 

Şi nu ştiu cum se face că-s frunză-nverzită 

Şi mare zbuciumată la tine în pahar! 

03.07.2011