Mi se bat piroane noi

Speriați de seceri grele nuferii-au fugit din ape

Stelele se duc în peșteri și mi-e sufletul pustiu,

Port o vină fară margini care-ncepe să se-adape

Chiar în lacul renunțării cu parfum trandafiriu.

La răscruci de gânduri tandre stau troițe de durere

Simt în pieptul fericirii că se bat piroane noi,

Nu pleca tu stea subțire când destinul încă-mi cere

Să pun flori de lăcrimioare în altarul cifrei Doi.

Prind în palme romanița și culeg petala-i dragă

Oare cerul mă iubeste, că petala trasă-i NU ?

Eu n-aș vrea să pun elanul într-o  ultimă desagă

Dar simt vântul resemnării că prin ramuri apăru.

Te doream la mine-n brațe, pe băncuța nostalgiei

Într-un parc retras de lume, dar cu spirit tineresc,

Ploile-au gonit speranța din ograda bucuriei

Și cenusa-mi prinde-n palme visul dulce și firesc.

Stă un coșuleț de fructe pe măsuța veche, groasă

Rodia în pântec poartă lacrime-nroșite-n foc,

Și de-atâta dor și jale trandafirii-n vază-și lasă

Galbene, petale tristete peste-al vieții nenoroc.

Eu mi te-am visat, iubire, ca o floare de pădure

În caleașcă de mireasă prin destinul meu posac,

Dar refuzul tău romantic, ca o limbă de secure,

A tăiat din palma vieții trunchiul meu de liliac.

13.09.2018
3.27