Rodia

Mama-i obosită, caierul din furcă
S-a dus să se culce printr-un fir în fus,
Pâlpâind firavă, lampa din perete,
Făcându-mi cu ochiul, noapte bună a spus!

Stăteam ca pe ace. Cu o grea sfială
Mă simţeam ca ţâncul ce căpşuni fura.
Când, în treacăt, mama a suflat în lampă
Făcând semnul crucii, s-a culcat şi ea.

Am ieşit în tindă. Noaptea-şi pune şalul
De răcoare blândă peste mine încet.
Chiar în faţa casei, bătând din copită,
Nechezând, mă-aşteaptă norul violet!

Brusc în şaua-i albă am sărit îndată
Vântu-mi duce pasul către-un loc știut,
M-aştepta-n candoare luna îmbujorată
Şi-avea la bluziţă şnurul desfăcut.

Beat de cânt și farmec, capu-n vâlvătaie
Îmi juca în flăcări, m-am aprins de tot,
Ca vioara-n cântec, plină de romantic,
Luna îmi şopteşte: ,,eu aici nu pot!”

I-am luat palma-n mână, dulce simfonie,
Inima mea tandră a-nflorit pe loc.
S-o conduc spre casă, n-a fost cu putință,
Dar mi-a dat, frumoasa, rodia-i de foc.

S-a culcat măicuța mult prea obosită
Și motanul doarme la picioru-i stâng,
Făcându-mi cu ochiul, rodia vrăjită
Știe că de dorul dragei mele plâng !

08.09.2008