joi, 11 octombrie 2018

Bagă, bă, la tărtăcuță




Ieri, la ora de chimie,
Doamnă, supărată rău
Mi-a zis cu răstită vorbă:
va fi vai de capul tău
De nu bagi la tărtăcuță!
Parcă nu mai are rost
Viaţa ta de-acu-nainte,
În hăinuțele de prost!”

Sfatul dânsei, n-am ce zice,
Cred că mi-e binevenit
Am plecat prin curtea mare
Să găsesc fructul dorit,
Şi cum nu ştiam prea multe,
E mai bine când nu știi
Să-ntrebi omul mai în vârstă,
Nu cumva să faci prostii.

Am găsit la via coaptă,
Când cocorii plâng în zbor,
Chiar pe unchiul meu Costică,
Sta cu barda la picior,
Îl întreb cu vorba dulce,
Cum m-au învățat ai mei:
Spune-mi, unchiule, îndată
Tărtăcuța noastră ce-i?

S-a uitat mirat la mine,
El, cu părul de zăpadă
Parcă vorba mea scăpată
Era pasăre năroadă,
A dus barda într-o parte
Spre grădina lui, în fund,
Și-a ochit o pară coaptă
Ce dormea pe vrejul ud.

Băi nepoate, zise unchiul,
Tărtăcuța-i pară coaptă,
Să iei sama altă dată
Cum e vorba înțeleaptă,
Ascultă ce Doamna-ți zice,
La școală când te duci
Nu mai sta cum șade ploaia
Peste penele de curci!

Am gândit eu pe-ndelete,
Profa de chimie a spus:
Bagă tu la tărtăcuță,
Așa cum am scris mai sus,
Şi-am luat cartea de chimie,
Am făcut-o bucățele
Ca să bag în tărtăcuță
Formule și paginile grele.

Am făcut în ea gropițe
Chiar cu fusul mamei mele
Şi-am înfipt în ea chimia
Prin bucăți și bucățele,
Mâine când mă duc la școală
Am să fiu băiat fudul
C-am băgat în tărtăcuță
File-ntregi făcute sul.

Și bucăți, și bucățele,
Și cu drag acum aștept
Să ne zică Doamna, mândră:
Doamne ce băiat deștept!
Are-n tărtăcuța-i mică,
Scoasă galbenă din vie,
Tot ce ține de formule,
Tot ce ține de chimie!

11.10.2018



6 comentarii:

  1. ...of, ca să-ți treacă supărarea
    mult mai simplu să îți fie,
    recunosc, băiete dragă,
    mi s-a întâmplat și mie:

    nu demult, făloasă tare,
    și pe deget cu-n inel
    alergai la tanti Lina
    să mă laud puțintel...

    " n-ai nimic în tărtăcuță",
    spuse mestecând în tuci
    cu așa grăbită grabă :))
    nu știu ce cărări apuci...

    "N-ai nimic în tărtăcuță"
    îmi repetă! eu, las buză,
    lăcrimând am o fățucă,
    și speriată și mofluză :))

    ...nu-nțeleg, dar îmi explică
    că ar trebui să-aștept
    făt-frumos să îmi ofere
    (lângă inima din piept )

    și-un inel, când știe Domnul
    că e clipa cea aleasă
    nu să-mi cumpăr singurică
    și să mă tot dau făloasă!

    Zice bine tanti Lina
    'nu da bice la căruță" ???
    tot n-am înțeles eu, biata...
    vorba către tărtăcuță! :))




    RăspundețiȘtergere
  2. Daca ești așa dibaci
    Și destepd, cum spune profa
    Poți oleacă să mă-mpaci?
    Să-mi arati cum vine ...vorba

    Tărtăcuță, cred, e diminutiv
    De la dulce TARTĂ, cred, intuitiv 😁

    RăspundețiȘtergere
  3. " Nu mai sta cum șade ploaia
    Peste penele de curci!"
    Dă-mi răspuns, dar azi, poete
    Mâine de-altceva te-apuci 😂

    RăspundețiȘtergere
  4. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  5. Mulțumesc pentru comentariile tale extrem de frumoase, Ada.

    Ce-aș mai da răspunsul, iute,
    Știi că-mi este la-ndemâna,
    Dar mă duc la mama sfântă,
    La sfârșit de săptămână.
    M-așteaptă să vin acasă,
    Să mă strângă iar la piept,
    Că-și adoră mult feciorul
    C-a rămas în lume drept,
    Nu l-au sfârtecat rechinii,
    Vulpile nu l-au mâncat,
    Și-a rămas la fel de verde
    Cum e bradul ei din sat.
    Așa că...voi ține seama
    Dar acum mi-e dor de mama!
    Dar nu uit, așa mi-e felul,
    Și-n florește suflețelul
    Când merg vesel, după plac
    Între flori de liliac.

    PS. Liliacul înflorește de fiecare data când mă duc la mama mea!

    Considerație.

    RăspundețiȘtergere
  6. Agreabil si adorabil razboi al "tartacutelor"! FalNICUle liliac, te-ai ascuns. de asta data, dupa fusta mamei (satut mana ei) dar mingea este in terenul tau!

    RăspundețiȘtergere

Vâ mulțumesc ....