Dar ce păcat

Îți lasă-n voia sorții, frumoaso, suflețelul

Și ți-l întorc mai aprig ca focul și oțelul.

În el ți-așez, cu stele, frânturi de Paradis

Și-a florilor splendoare în nopțile de vis.

Te-nvăț să-mi fii o floare cu fața către cer

Prin râuri de iubire născute-n adevăr.

Ți-ofer nemărginirea scutită de prăpăd

Și chiar de fugi din mine, prin mine te revăd.

Cu florile din suflet, grădina mea de moare

Nu mai sosește-n mine nici umbra de la Soare.

Din mine ies castanii să vadă la portiță

Cum stau în rujul toamnei pe buze la domniță.

Și dau din mine totul de-mi dai ceva-napoi

Mă simt un munte-n horă de suntem amândoi.

Din ochiii tăi mirifici ia Domnul, pentru toc,

Cerneală ca să-mi scrie destinul prin noroc.

Oftează-ncet oglinda când simte trupul tău

Și ceru-și varsă-n mare părerile de rău.

A lumii floare-aleasă în mine-și face loc

Dar ce păcat, frumoaso, că nu-mi vorbești deloc.

17.01.2019