Mă topesc de dorul tău

 

Varsă doruri peste punte 

Cerul prins în somn lăptos,
Reci, coboară de la munte
Lacrimii argintii pe jos!

Şi prin stropii ce-au să cadă
Cu mustăţi subţiri de stea,
Alb, la tine în ogradă
Voi sosi prin fulgi de nea!

Dragi, copiii plini de viaţă
Mă vor închega duios
Şi-mi vor pune chiar pe faţă
Morcov roşu şi frumos!

Şi cu ochii de cărbune
Voi privi pe geamul tău
Şi la mine-n piept, să sune,
Va începe dorul greu.

Chiar de frigul mă îngheaţă
Când se lasă ziua rece
Voi dormi ca om de gheaţă
Peste clipa care trece.

Eu voi sta în haine albe
Şi cu lacrimi de cărbune.
Tu cu vorbe roze, dalbe
Vei şopti uşor la lume.

Vei zice cu glas de vară,
Prin sublimul din ogradă
Că te-ai măritat aseară:
Eu sunt soţul de zăpadă.

Şi-n iubirea ce ne leagă
Am să văd cum timpul rău
Bagă iarna în desaga
Plecând trist pe firul său.

Apoi, cerul iar va frige
Si-un cadou primi-voi eu:
Nepoftitul soare-nfige
Suliţii vii în trupul meu.

Vor porni puhoaie-n munte
Ce vor rupe stratul rău.
Eu, topindu-mă în curte
Voi muri…de dorul tău!

29.11.2013