Eu mă rog la trei icoane

Despărțirea-și lasă pleata
Cum o salcie pe ape
Fusta verde-și lasă moale
Pe obrazul rece, ud,
Visul nu poate să-ncape
Și-n tăcerile de-aproape
Plâng iar rănile din muguri
Primăvara, pe la sud.

Iadul, fără să ne spună,
Pleacă-n nopțile senine
Către nu știu care țară,
Către nu știu care plai,
Unde vei dormi străine
Dacă n-ai putut obține
Locul plin de voie bună
Ce stă verde peste Rai?

Nu-s istorii scrise-n lume
Prin hrisoave ticluite
Și nici minte pricepută
Dornică să dea răspuns,
Șade Iadul prin ursite,
În tenebre hămesite,
Sau poate că Raiul are
Un mic Iad în el ascuns.

Numai Domnul poate ști
Și la dreapta judecată
El împarte turma dusă
Fără murmure și-alai,
Eu din Iad fugii îndată
Către cealălaltă poartă
Să văd pe Distinsa Doamnă
Cum stă singurică-n Rai.

Apoi m-am ascuns tomnatic
Chiar sub talpa unei stele
Brazda albă de-ndoială
Ceru-n două-și despica,
Iadul plin de focuri grele
Vine iar prin albăstrele
Doar în lanul suferinței
Răsărit în palma mea.

Cât aș da să vină Domnul
Să ne curme despărțirea
Iar să ia păcatul lumii,
Să-l ducă sub ram de tei,
Și să-mi lase mie firea
Să-și găsească mântuirea
Când mă rog la trei icoane:
Ochii și gurița ei!

12.02.2019