Cugetarea-și pune grabnic haina rece peste sine,
Aprig încolțește-n minte gându-n care mă afund:
Unde se ascunde-n seară toată zbaterea din mine
Că devin un mort cu suflet coborât în somn profund ?
Al gândului meu vultur mi-ieși degrabă-n cale
Să-mi spună plin de patimi, mișcându-se mereu:
Toate dorurile tale, cu parfum, cu chin, cu jale,
În somn când mi te mistui, le urci la Dumnezeu.
13.02.2019
Cât zbucium într-un suflet!
RăspundețiȘtergereîncât m-am întrebat:
un suflet are suflet?
un DA neapărat
îmi apăru la tâmplă...
atunci - fie-mi iertat
de ce se urzesc blesteme
când guri pot să zâmbească ?
ciudată este rasa numită - omenească
iubesc atunci o floare
o iarbă
un copac
cu sinele speriat
(de lume )
mă împac...
nu e filozofie să poată adumbri
cât Dumnezeu cu dragoste iubi...
poetului inimii mele
aDa
Mulțumesc, Ada. Un suflet suflet are. Considerație.
RăspundețiȘtergere