DEGEABA

Se distilează seva prin trunchiuri de durere

Şi-n flori de amărăciune tristeţile apar.

Şi s-a tocit de pulberi şi nu mai varsă miere

De sus, din ochiul bolţii, bătrânul felinar!

Pe drum, în rotocoale, mai scutură natura

Covor de frunze bete, drogate de cafea,

Cu ochii plini de lacrimi şi-achită băutura

Şi pleacă de la crâşmă beţivul pe şosea.

Ca şarpele se-nvârte prin spaţiul mohorât

Fumul scos din hornul cu botul afumat,

Pe jos, pe fundul râpei, cu mersul ruginit

Un râu de toamnă rece e galben de oftat.

Din agitatul plop, cu ochii plini de jar,

O bufniţă aruncă un bu hu hu mascat,

Pe laviţa din tindă, întins, fără habar

Stă fără viaţă moşul cu sufletul plecat.

Şi de la tinda joasă şi până-n bătătură

Cu doliu prins la mână stă satul tot umil,

Și lumânări aprinse transpiră sub căldură

Când flăcării jucăuşe dansează pe fitil.

Cu doi bănuți pe pleoape, legat şi la picioare

În carul cu tristețe către sfârșit porni,

Degeaba-l roagă satul şi baba bocitoare

Că de la groapă mortul... în veci nu va veni!