NU...

În răsfăţ flutură viaţa

Şi-n elan fără măsură

A înflorit din mucegaiuri

Într-un galben auriu.

Ca un pui de căprioară

Dintre tufe largi de ură

Am zburat către lumină

Ca un vis trandafiriu.

Lacul gândului albastru

Scoate flacăra-ncercării

Punând razele de soare

La un post restant ciudat

Şi din pajiştea internă,

Prin cireşii renunţării,

Am pus buze de petale

Cu parfum de lut curat.

În esenţă fără margini,

Mă trezii că-s infinitul

Prins de buruieni nătânge

Într-un labirint stingher

Numai scara aşteptării

Îngâna încet zenitul

Aducând descătuşarea

Dintr-un colţişor de cer.

Săltă steagul gândul vesel

Peste maluri de-ndoială

Ca o floare de lumină

Răsărită la cişmea,

Nu-mi pun sufletul pe taler,

La o simplă învoială,

Ca pe-o marfa perimată,

Ţărăncuţa să mă dea.

Prin petale de lumină,

Mândră ca o domnişoară

E cu neputinţă, astăzi,

Graţioasa să mai fii,

Numai sufletul vibrează

Printre nori ca o vioară

Nepătruns de resemnare

Că se pierde într-o zi.

Lângă buturuga vieții,

Moartea-n straie de mireasă,

Dezgolit mi-arată-n față,

Șmecherește, un picior.

Eu cu glasul de lumină

Și c-un ochi privind la coasă

Am tupeu și-i spun degrabă:

Eu cu tine nu mă-nsor!