În imperiul fără margini este şi-o singurătate
Unde eu mă simt că-s rege, rege fără
de supus.
Şi când vine răzvrătirea, fie ziuă,
fie noapte
Eu mă simt faţă de mine un nesuferit
intrus.
În chilia lor de gânduri stau aidoma
și prelaţii
Care-şi rânduiesc destinul ca
mantalele în cui.
O aşa singurătate n-ai să mai
găseşti la alţii
Şi în ea mă simt că-s rege în
imperiul nimănui.
Uneori din mine însumi eu mai evadez
afară
Și la masa cugetării mă trezesc că
stau la sfat,
Umbra rece de-ndoială lacrima o
scoate-amară
Prin regat când mă zărește, rege trist
și perimat
Alteori mai intru-n vorbă doar cu
frunzele tăcerii
Si de mierea înţelepciunii liniștea
mi s-a pătruns.
Dar eu mi-aş dori o dragă, de prin
holdele durerii,
Să culeagă macul vorbei când
tăcerea-i un răspuns!
21.04.2015
3.33
Câtă vreme îți vezi geamănul cum se-nalță
RăspundețiȘtergerepe o aripă durere și mutește se închină
unui mugur geruit și la sfat se-adună taină
de prin aștri și bulboane, cert e o speranță
clară că nimic nu-i perimat în imperul ce te poartă
lungul lat s-adapi din harul ce nu seacă niciodată
sub văpăi de timpuri dure bate inimă de ceruri gheață
îndoieli enigme să topească în blândețe și vibrație curată!
DESCĂTUȘEAZĂ ZBORUL
RăspundețiȘtergere*programat rege al lumii*
gândul alb orele ce fac impecabil toaleta dimineților
mă trimit (cred eu) pregătită în lume
deschid uși sunt înconjurată de ele sub asediu
o sinapsă beteagă mototolește secunda încă din pântec
niște troli mi-au furat harta
machiajul discret buclele schimbătoare
e atu-ul meu de-a trece de balamale
pe furiș uneori
de-a fenta broasca destinului
spațialitatea cărnii s-ar putea să-mi deturneze planul inițial
concurența acerbă îmi umple arterele de toxine
râd (este arma cea mai puternică)
noaptea și-a dezghiocat în mine
misterul
am vopsit în piatră prea multe respiraţii
și-am orbit vulturilor cerul
fără împărtășanie am îngropat războaie pierdute
și n-am știut plânge
acum nu
trec printre oameni cu mâinile în buzunare ca să nu mă agaţe nimic
nici umbra unor arginţi
să nu trezească vre-un iuda sub piele
după ce-am plătit vămile de sânge
știu
nimic nu încape întregul care îşi defineşte în parte conturul
alunec sub măşti filiforme în banalul cotidian
șirul lui fibonaccii (nu știu cum îmi schimbă mereu rezultatele)
vârtejuri mute
sparg liniştea moartă din lucruri
galaxiile dănțuitoare mi-au ocupat abuziv
maxilarele
o fi felul lor de-a mă îndemna să devin vegetariană
să nu mai fiu canibală cu viața
în podul palmei licuricii (prietenii mei de nădejde)
au demarat un plan de rezervă
o ușă își dă abisul afară
mama cu îngerii-n poală
depănușează răbdătoare timpul
Răsfoind un folder mai vechi am dat peste poezia mea de rege, drag prieten! Sper să-ți placă!
RăspundețiȘtergereMinunata!!! Felicitari dragul meu Poet ! Cu pretuire..
RăspundețiȘtergere...acea dată aminteşte chiar de evadarea mea
RăspundețiȘtergeremă uitasem mult în urmă, Doamne cât şi cum durea!
paşii noi strigau ţărânei să mă-aştepte c-o să viu
paşii vechi împotmoliţi mă-ndemnau ca să mai fiu...
de atunci mă cert cu mine, rup zăplazuri, cercetez
simt că lacrima mă spală, limpezeşte al meu crez
mi-e dragă singurătatea când cu mine mă adună
şi îmi dă speranţa vie, că voi fi ceva mai bună :))
înţeleg mesajul alb, dar l-aş colora în verde
poate răul şi urâtul, ca-ntr-o iarbă se va pierde
admiraţie