Fata din lună

Pe fata visată cu ochii de lună
Ce poartă pe umeri un păr luminos,
Poem-ul o cheamă când stelele sună
Cu clinchet albastru pe cerul duios!

Ea merge cu turma, păşeşte-nainte
Ţinând în mânuţă nuiaua de fag.
Ah, fata din lună, ce fată cuminte
Cu chipul de aur şi pasul pribeag.

Cu farmec, cu vrajă, suavă, duioasă,
Poartă rubine pe fusta-i de jar,
O floare subţire cu voal de mireasă
Ce turma îşi plimbă-n cerescul hotar!

Lumina-i sărută gurița dulcică
Şi floarea gălbuie-i surâde din păr,
Şi vântul se joacă, se urcă şi pică
Cum pică din ramuri o floare de măr.

Minunea stelară  parfumu-şi ridică
În muguri de doină cu farmec de ler,
Cerească stăpână, stăpână-i de mică
Pe turma ce paşte sub flamuri de cer.

Noaptea-şi revarsă sublimu-n ogradă,
Nuiaua-nverzește în cântec de stea,
Tresare-n oglindă, se scurge-n baladă,

Trecând melancolic cu paşii de nea!

Iar turma de aur o-ntoarce prin iarbă
Ștrengarul boldei cu glasul tăcut,
Lumina-n cascade e gata să fiarbă
Ca laptele-n oala cu pântec de lut.

Când noaptea-i adâncă, ea lasă cuminte
Boldeiul de aur la ţarcul deschis,
Şi vine-ntrupată, suavă, fierbinte,
La mine-n odaie ca... fata din vis!


04.11.2013