Stau pe prispa unei stele...

Stau pe prispa unei stele și-n livada fermecată
Privesc Puii cum se joacă în ograda unui veac
Și-n atâta armonie care zburdă-n bolta vie
Cloșca scormonește lutul unde dorurile zac.

Carul Mare, cu proțapul, pune ținta pe Luceafăr
Apoi moțăie șăgalnic prin tăcerea-n care stau
Și c-un polonic de stele, de prin faguri de mărgele,
Luna, scoate ca simbrie, miere veșnică să beau.

Constelații fără formă, fără număr, fără spațiu
Joacă-n holdele-amintirii în mișcări de menuet,
Și din arderi lungi, rebele, sosi-n fața casei mele 
Un pulsar cu chip de înger și cu ochii de poet.

Văd că numele mi-l poartă. O ciudată-asemănare
Oglindește-n ea misterul unui puști cu ochii vii,
Laptele-n Lactee curge, când privirea lui străpunge
Sufletul ce șade-n mine într-un pat de poezii.

 Licuriciul fericirii vine-n vis de dor romantic
 Să-și adape osteneală la izvorul pătimaș,
 Și prin liniștea stăpână, Luna, m-a luat de mână
 Cum ia mama, la-nceputuri, pe firavul copilaș.

 Au sosit la gard trei stele și-alte trei din galaxie
 Pun în tinda așteptării un cuib alb de rândunea,
 Degustând nemarginerea, mi-au citit în vers menirea,
 Iar pulsarul le-a dat voie să se culce-n lira mea.

 Prin oftat de dor albastru, liliacul haina-și zvârle,
 Tot zaplazul se afundă în parfumu-i visător,
 Apoi s-a umplut de stele și în față casei mele
 Obosit, lipsit de gânduri, s-a culcat într-un picior.

 Sufletul se-rupe-n două, vraja-n chin mă perpelește 
 Când în gamba stângă, iute, un cârcel s-a-nșurubat,
 Și cu dinții-nfipți în carne, a prins cerul să răstoarne,
 Iar eu mă trezesc în lacrimi cu picioru-anchilozat.

30.09.2017