joi, 5 februarie 2015

Nu mai iau otravă de la tine


Nu mai iau otravă de la tine,
Caii semn din ochi îmi fac.
De mai beau prin sorburi fine
Multă umbră nu mai fac!

Nu mai vreau nici seaca-ţi milă
Ca un şal să mă-nfăşoare,
Tu te-ai dus, te-ai dus zambilă,
Voi dormi la altă floare.

Chiar de-ţi laşi zarea nătângă
Pentru mine să cerşească,
Pa, îţi fac cu mâna stângă
Şi las dreapta în cer, să pască!

Deci, nu fi tristă că plec iute
Trandafir cu galben ţel!
Tu mi-ai dat otrăvuri multe
Să... mai beau un păhărel?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vâ mulțumesc ....