Cântecul reîntoarcerii

Nu mai vrea să-mi fie lira-nmugurită
Când la uşa-i iarna gata de prăpăd.
Plânge printre nouri luna hărţuită
Şi mă doare gândul că n-o mai revăd.

Noaptea se trezeşte ziua în amiază
Și tristeţea-mbracă hainele târzii.
Plânge trandafirul şi uşor din vază
Cad pe noptieră lacrimi sângerii.

Firea mi se scaldă în marea tăcerii,
Norii de speranţe se ciocnesc pe sus.
Luna mea frumoasă, au visat cireşii
Că la tine-n plete florile şi-au pus.

Stiu că nu suporţi nedreptăţi rebele
Şi spre tine-o piatră zborul și-a luat,
Dar acum, smerito, inima iti cere:
Alungă tristeţea ce te-a-ngenuncheat.

Linistea-nverzirii simte iar chemarea
Unui cânt în şoaptă peste liliac,
Ochii mei tomnatici, de laşi supărarea,
Vreau să ţi-i ofere nuferii din lac.

Lasă-ţi peste flori firea ta cea dragă
Iarăşi să-nverzească lira lui Orfeu.
Numai de-ţi presar liliac pe plagă
Pot să-nchid şi rana sufletului meu.