Mama lui Vasile

Mama lui Vasile venea pe drum agale
Şi florile speranţei prin păr îi murmurau
Şi-n joaca tinerească, pâraiele pe vale
Cu buze reci şi tandre doar triluri îngânau.

Pe cerul beat, albastru, visează liniştită
O nimfă somnoroasă cu părul auriu
Şi mama lui Vasile, ca floare liniştită,
Îşi duce visul tandru pe drumul străveziu.

Ea simte peste vreme: Vasile se va duce
Ca fulgerul spre soare, şi poate şi mai sus
Şi-l vede ca stejarul cum râde la răscruce
Şi scaunu-şi aruncă... în jalnicul apus.

Născut îi fu c-o hibă, dar pentru ea Vasile
E Universul magic în scaunul cu roţi,
Şi vreme toarce agale trecutele ei file
Când îl îndrumă zilnic: băiatul mami, poţi!

Şi timpu-şi scoase colţii şi florile albiră
În părul ei molatec pe umeri ondulat,
Dar într-o zi de vară, când zorile sosiră
Ea îşi găsi feciorul de grindă... spânzurat.

În cumpăna dureri mama-n pod se duse,
Îşi meşterii destinul cu cercul lui oval.
De dorul lui Vasile, pe aceiaşi grindă puse
Al doilea cap al sforii cu iz... ombilical.

Se leagă-n durere o dragoste nebună
Precum o matcă prinsă -n parerile de rău
Şi dincolo de lume, preferă împreună
Un scaun cu rotile să-i poarte şi prin hău.

31.05.2015