Mi-e
dor de cineva ca tine
Mi-e
dor de cineva ca tine,
Mi-e
dor de cineva ca tine,
Mi-e
dor de cineva ca tine,
Mi-e
dor de cineva ca tine
Mi-e
dor de cineva ca tine!
25.03.2012
Mi-e
dor de cineva ca tine
Şi
iar aştept şi iar te vreau;
Degeaba
am o stea întreagă
Pe-o
bancă singur dacă stau.
Mi-e
dor de cineva ca tine,
Dar
tu nu vii, nimic nu zici...
Si
iar în mine plâng destine
În
nopţi cu mii de licurici.
Mi-e
dor de cineva ca tine,
Măcar
un pic să te zăresc
Aş
înflori în crinul toamnei
Doar
ţie să mă dăruiesc.
Mi-e
dor de cineva ca tine,
Ca-n
ochii tăi să ard mocnit...
Să
stau când se trezesc cireşii
Ca
floare în păru-ţi despletit.
Mi-e
dor de cineva ca tine
Cu
ochii tandri ca de stea,
Iar
dacă treci pe lângă mine
Măcar
îmi lasă... umbra ta!
Mi-e
dor de cineva ca tine!
25.03.2012
RăspundețiȘtergereCUVINTE CU VEDERE LA CER
*PE FLOAREA CIREȘULUI AURIU LUNECÂND*
dacă ți-e dor de mine
deschide-mi fereastra cuvintelor iubite
coperțile spațiului îți vor deveni poeme pentru că-n mine se naște
taina fântânilor și cât de supuși pot fi dragonii de gheață
doar eu pot decide
aproape mi-e spaimă de cât necuprins pot cuprinde în octave cât de adâc
mi-e respirul chiar dacă nimeni nu crede ce ușor pot păși
peste hăuri
tu știi
tavanul lumii poate lăsa moloz în silabe eu ies ținându-te-n atriu
ca pe-o icoană și scările beznei n-o să-mi rănească glezna întoarcerii-n matcă
sunt însăși miracolul ce-aprinde esențele vibrația nemișcării din lucruri
nescrisele pulsuri penetrează urzeala declinărilor veșniciei
în genunchi de smerenie adun idolii pentru soclurile din ventricul
fii sigur că n-am să cobor sub pământ decât excavând cu brațe de curcubeie
interstițiul dintre inimi pentru altare
focuri ude îmi țâșnesc din artere și umplu celule
dunele pot dezvolta excrescențe osoase
purtate în ochiul furtunii precum ofrandele păgâne
eu aleg în ce portal nepângărit de viciul materiei te aștept cu pâine și sare
lacrima pe care rostogolesc îngerii vise
numai mie îmi deschide pătul între coaste înregistrează în piatră
sonoritatea secundelor pasul ce și-a uitat urma în geană
eu decid care ocean ne va agăța în gaică
infinitul
de sub pernă ies
corolele cărnii pe care pipăi suave căderi în ispită
zodia păcatului taie stelele pe din două
tu ești liantul iubite
ai grijă cantul oglinzii descuie zorii din palme imersiunea
pe linia mediană a albului nu te absolvă de umbră
adevărul trage țintit la convergența îndoielilor uneori te omoară
ca să-ți supună timpul frustrat din pupilă
doar între cearșafurile amorului moartea devine cheia perfectă
spre tine însuți
mireasma atingerii să-mbete lumea
flori în tornade scapă din unghie dumnezeu
scrijelindu-mi pe sân primăvara închisă în tine nu aștepta în tunica griului
dezrobirea
un pegas înhămat la un bob de rouă face turul arterelor tale amnezice
să-ţi pot atinge cu suflet
aburul acelei chemări din demult invocate
detunate rodiri de verde cărunt
fac implozie-n sămânță
deschide-mi fereastra cuvintelor iubite
pervazul poemului nostru
schimbă abisului codul numeric