RAMURI DE DURERE

Somnoroasă noaptea vine peste ramuri de durere,

Pe când vântul suflă rece prin izvoare de tăceri,

Eu, prin liniştea furtunii, iau din slove mirt şi miere

Să-mi adăp bătrânul suflet sub umbrela de poveri.

N-am mimic cu nimeni astăzi, dar alerg prin poezie:

Puşti ştrengar fără de grijă, vesel țopăind pe drum.

Că ţi-s drag e o dilemă, dar ce dragă-mi eşti tu mie

Când ridici din al meu suflet ciuturi pline de parfum.

Mai privesc în jur oleacă şi-am văzut cum toţi confraţii

Au crescut în prozodie, au alt farmec, alt mister,

N-aş putea să sec oceane, n-aş putea să mut Carpaţii

Dar eu simt că port pe aripi cioburi vesele de cer.

Mă găseşti prin crizanteme. Ard, şi-n Nai-ul enigmatic

Versul meu poartă pecetea bisturiului pe cord,

Dar rămân la fel de rece ca vulcanul viu, sălbatec,

Sau fierbinte ca şi gheaţa din banchiza de la Nord.

Dar mi-e dragă viaţa, dragă, ca cireaşa timpurie

Ce se coace prin lumină  la sfârşitul lunii Mai,

Că ţi-s drag e o dilemă, dar ce draga-mi eşti tu mie,

Muza mea cu ochii-albaştrii şi cu braţele de Rai.

Azi, mi-am aşezat destinul, chiar şi mugurii şi crinii,

Doar la tine-n bătătură în altarul cifrei Doi.

În genunchi îţi cer, iubito, n-asculta ce zic străinii

Care vor să pună-n scenă o Golgota pentru Noi.

Muză veselă și tristă, eu nu vreau, în voia sorții,

Să mă lași în gerul aprig ca pe-un miel abia fătat.

Pot sorbi ca și Socrate voluptatea rece-a morții,

Dar nu vreau să mă sacrifici cât am sufletul curat!

14.03.2016

04.28