Toamna primăverii

                                       Motto:

această destrămare dulce

mă curge spre liman de renunţare

                                                           ( Ada Nemescu)

Destrămarea curge dulce către malul renunţării,

Dorm încătuşări sinistre spânzurate de suspin.

Din apusul cald al zării, eu, cu buzele chemării,

Scot din palma de-nchinare, rupte, limbile de spin.

Chiar în palma-alăturată, prin tăcerea găndăcie,

Micul bulgăr de lumină și-a pus haina ruptă-n cui,

Viața ce-mi fu dată mie se destramă prin câmpie

Şi-ntre pliuri reci de umbre sunt ecoul nimănui.

Răvășite-n carnea crudă, visele se duc din oase

Către rănile deschise, precum sângele din trup,

Câte rochii de mătase duce luna peste case

Până golul meu de tine chiar cu tine să-l astup?

O să vină ierni nătânge cu firman de răzvrătire

Iar prin albii de-ndoială disperările tresar,

Încă nu-și revine-n fire, vântul fără contenire,

Găsind lanul de mirare la cicoare-n calendar.

Dar nu-mi pasă de se stinge alba, flacără, vioaie

Ridicată din oglinda ciobului de timp stingher,

Și când fulgerul se-ndoaie, prin grăunțele de ploaie,

Știrb, găsit-am curcubeul, pus în lacrima de cer.

Sufletul se scurge molcom, fară pinteni și armură,

Ca un râu gălbui de toamnă prin nostalgice livezi

Doamne, ce potop de ură mi-ai zvârlit în bătătură

De-a-nflorit la mine-n plete focul rece din zăpezi ?

08.12.2017

5.00