joi, 12 aprilie 2018

Rânduiește câmpul ce renaște



Pune, mamă, astăzi
Ouăle pe masă
Şi aprinde lampa,
Lampa ta din cui,
Că se-arată ceața
Vânătă și deasă
Și mă simt tomnatic,
Mielul nimănui.

Adă cozonacul,
Prescurea şi vinul,
Lumânări aprinde
Pe colacii mici,
Hai, tămâie masa,
Plânsul și suspinul,
Ca să prind alintul
Vorbelor ce-mi zici.

Au ieşit la poartă
Merii plini de floare
Cum ieşeau alt’dată
În ziua de Paşti?
Nu mi-ai spus, măicuţă,
Ce-ai dori tu, oare
Să mă faci pe mine,
Dacă mă renaști?

Surâzând, pe oale,
Luna iar se-aşează
Peste lutul reavăn
Modelat greoi,
Şi cocoşii ageri,
Pintenați veghează,
Soarele ce cântă
Pe ulcioare noi.

Tot la fel, măicuţă,
Mi-a cuprins fiorul
Oarba răzvrătire
Plină de mister,
Dar nu pot pricepe,
Cum de stă izvorul
Florilor din ramuri
Chiar la tine-n păr?

Cineva prin neguri,
Din fântâna vieţii,
A-nceput să scoată
Ciuturi de nămol,
Am întors privirea-n
Pragul dimineţii:
Mi-am zărit destinul
Prăbușit în gol.

Dar să ştii, măicuţă,
Că prin vremea vană
Numai noi cunoaștem
Taină de smarald:
Ouăle ce-s date
Mie, de pomană,
Le-a roșit, romantic,
Sângele meu cald.

Apoi rânduieşte
Câmpul ce renaşte
Şi din cer culege
Stele de-mpărțit,
Că eu sunt mieluțul,
Ce-n oricare Paşte,
Voi simți candoarea
Lamei de cuţit.

4.04
12.04.2018




6 comentarii:

  1. Faci cumva ...poete
    (miel sau... liliac?)
    miresme să-mbete
    sufletu-mi sărac!

    văd cu ochii minţii
    masa ta de Paşte
    din rime-nflorite
    sufletul renaşte

    stele risipite, să-mpărţim e-o vină!
    să stropim cu rouă iarba, verde - nu puţină

    destine împletind cu ale vieţii sorţi
    nomade rătăcind adesea pe la porţi...

    Hristos a înviat! .. din morţi



    RăspundețiȘtergere
  2. Mulțumesc, Ada. și mă bucură mult comentariul tău duios. Se cunoaște că nu degeaba bem cerneala florilor de măr în poeziile nostre. Considerație.

    RăspundețiȘtergere
  3. din flori de măr, tot măr renaşte
    noi înviem în zi de Paşte...


    O geană de lumină se deschide

    când se alintă versul cu dulceaţă

    se risipesc angoasele în ceaţă

    şi dorul de cuvânt ni se aprinde...


    şi zori, şi sori, şi stele se adună

    (ce răcororoase căi spre atlantide!)

    sorbim viaţa ca pe o apă bună... când

    O geană de lumină se deschide

    RăspundețiȘtergere
  4. O Atlantida-i lumea noastră
    Cu tot ce-i sfânt și greu în ea
    Și,sigur, numai marea albastră
    Din pântece ne va-nălța .
    Și iar ieșim pe unde line
    Sub zările cu norii grei
    Și-n nopțile de sânziene
    Vor plânge malurile ei
    Și noi vom plânge-n vatră stinsă
    Pe cei ce nu-s atenți deloc
    Și iar va fi la fel cuprinsă
    De dorururi lotcă mea de foc
    Și iar voi fi o Atalantida
    În pragul noii regăsiri,
    Dar nu ne prăbușim în vreme
    Din lotcă sincerei iubiri,
    Că doar iubirea lasă raiul
    Să între vesel prin plămâni
    Precum și eu îmi las condeiul
    În sărutări poetice de mâini.

    RăspundețiȘtergere

Vâ mulțumesc ....