Dacă pleci de lângă el

Vin pistruii veseliei pe obraz de cântec moale
Pe când ziua-și duce voalul sub tăcerile de-azur,
Mă respect şi eu pe mine dacă pentru dumitale
Port iubirea naturală cu parfum de farmec pur.

Azi am sufletul de floare, tu ai suflet de regină
Și mă scald de bucurie într-un sanctuar ciudat,
Fac mătănii către soare şi iau faguri de lumină
Să-ți aprind în diademă licurici de dor curat.

Sălta inima-n tăcere şi sub vântul răzvrătirii
Trista mea singurătate iarăși m-a chemat în Doi,
Pleacă molcom, fără zgomot, chiar pe ruta fericirii
Trenul ce unește tandru toate gările din Noi.

Nu e cazul să stau singur, inima așa-mi cuvântă,
Și zăresc din nou icoane prin cămările de nea,
Picură tăceri din stele şi când vine clipa sfântă
Prin altarul veșniciei vreau să fii icoana mea.

Și te-aud șoptind în taină când bujorii se treziră:
Pur şi simplu spune-mi tandru, însă ferm, manierat,
Amuzant, copil destoinic, prea politicos din fire,
Că dorești prin anii crânceni să-mi fii unicul bărbat!

Însă zorii se iviră agăţaţi prin flori de nufăr
Trece prin singurătate vântul moale și-n răspăr,
Inima se-mbracă-n patimi și-n oglinda zilei sufăr
C-au sosit la mine-n plete, albe, florile de măr.

Numai vara-și plimbă trupul pe covorul de tăcere
Și prin scorburi de uitare parcă plânge-un şoricel,
Dar mă fac o punte moale peste maluri de durere
Să-ți lași pașii peste mine, dacă-mi vii de lângă el.

09.06.2018

5.55