Ce mă fac eu fără tine, lebădă fermecătoare?
Cum va curge fluviul vieții fără existenţa ta?
Ochii tăi cu iz de mare au stat doar în așteptare
Și-au lăsat frunza iubirii fără pic de verde-n ea.
Deşi pare anacronic, deşi pare un dezastru,
Despărțirea-și pune jarul peste existența mea.
În adâncuri lacul poartă fața cerului albastru
Și prin liniştea
furtunii plânge fericirea ta.
Țipă zbuciumul durerii peste rozele din zare
Mugurașii iau în coarne slovele de dor curat.
Eu cu tine ce m-aș face, lebădă fermecătoare,
Dacă-n bolta frunții tale șade fostul agățat?
Pocnesc degetele groase, oasele se-ntind firave,
Când eu simt întinerirea versului
udat de ploi,
Plâng năvoadele luminii și cu șoaptele suave
Baciul cu bobițe prinde soarele sosit la oi.
Boul care scoate zilnic luna de prin văgăună
Poartă jugul de lumină pe grumazul tăbăcit.
Zorile fac liturghia pe când stelele se-adună
Întrun caier de lumină pus de muica la dospit.
Pomul îndoielii-şi pune ochii boabelor de rouă
Slovele apar în gânduri din oceanul răsculat.
Lebădă fermecătoare, mi-ai rupt inima în două
Când ai zis că pentru altul tu te jelui-nencetat.
Și să ştii că-ți port iubirea în a inimii desagă,
Taina care-mi zace-n suflet are lacătul de chin.
Lebădă fermecătoare, tu mi-ai fost așa de dragă,
Dar zăpezile din tine au topit al meu destin .
26.03.2018

...nici un verde nu-i albastru
RăspundețiȘtergeregalbenul nu-i aurit...
zilele nu-ncap în clipă
clipa-i doar pentru... iubit?
curg atâtea râuri dulci
în sărata mare-amară...
visul, ori de unde-apuci,
nu mai e ca prima oară
taina e un fel de mască
ce se poartă-n sărbători
cum să ascunzi un suflet iască
dar cu flori în obrăjori?
se răscoală prin cuvinte
diacritice pierdute
puncte fără suferinţă
s-au născut? hai, spune-mi - unde?!